Capitolul 81: După perdeaua timpului (1960)


Între 28 februarie şi 13 martie 1960, William Branham a predicat 14 predici în Phoenix, Arizona. Marţi seara, pe 8 martie, el a predicat mesajul „Deosebirea Duhului.” Pentru că împotrivirea la slujba lui creştea tot mai mult, Bill a vrut să clarifice lucrurile în faţa tuturor. Astfel, a spus că Ioan le-a poruncit creştinilor să pună la încercare duhurile ca să vadă dacă sunt sau nu de la Dumnezeu (1 Ioan 4.1-3). El i-a îndemnat pe creştini să deosebească duhul oricărei slujbe, privind la obiectivele slujitorului. Ce încearcă el să obţină? Încearcă să atragă atenţia asupra lui pentru o slavă personală? Încercă să-şi ridice propria organizaţie? Vrea să-i elimine pe ceilalţi din tablou, astfel încât să rămână numai el şi grupul lui? Dacă este aşa, acesta este un duh rău.

Isus nu S-a slăvit pe Sine, ci a dat toată slava Tatălui. Un slujitor adevărat îşi va folosi întotdeauna darul pentru zidirea Trupului lui Hristos şi pentru proslăvirea lui Dumnezeu. Un slujitor adevărat nu va despărţi niciodată oamenii, ci va încerca să-i aducă înapoi: nu într-o denominaţiune, ci într-o unitate a Duhului.  Un proroc adevărat (prorocii Noului Testament sunt predicatorii), le va arăta oamenilor Calvarul, nu pe el.

Bill a spus: „Să nu puneţi deoparte un om pentru că nu aparţine de gruparea voastră! Deosebiţi duhul lui! Dacă lucrează pentru acelaşi scop ca şi voi, să aveţi părtăşie cu el, deoarece voi lucraţi pentru o singură cauză măreaţă: cauza lui Hristos.

Moise a fost un proroc adevărat, pentru că singurul lui scop a fost să realizeze ceva pentru Împărăţia lui Dumnezeu. El a părăsit bogăţia şi slava pe care le putea avea în Egipt, pentru a ajuta poporului lui Dumnezeu să-şi împlinească destinul.

Comparaţi-l pe Moise cu prorocul fals Balaam. Balaam a avut un dar profetic adevărat, dar voia să-l folosească să ajungă bogat şi renumit. Dacă vedeţi pe cineva care are un dar mare pe care încearcă să-l folosească pentru o slavă personală, deosebirea duhului vă spune că acest lucru este greşit.

Când un om este uns cu Duhul lui Dumnezeu, se va comporta ca Dumnezeu; iar faptele lui Dumnezeu nu vor fi niciodată să ne rupă. Faptele lui Dumnezeu ne vor aduna împreună, pentru că suntem una în Hristos Isus. Scopul lui Dumnezeu este să ne aducă împreună; să ne iubim unii pe alţii. Un proroc adevărat, un învăţător adevărat, va încerca să aducă biserica într-o unitate a Duhului, astfel ca oamenii să-L poată recunoaşte pe Dumnezeu.. fie ca noi să avem deosebirea Duhului ca să deosebim duhul care este în noi; să vedem dacă este Duhul lui Dumnezeu sau nu.”

Din Phoenix, Bill a mers la Tulsa, Oklahoma. A început sâmbătă 26 martie, şi în nouă zile a predicat de nouă ori, încheind pe 3 aprilie, cu mesajul „Când vulturul îşi scutură cuibul.” În acea predică, William Branham a povestit cum mama vultur îşi căptuşeşte cuibul cu blană ca să-l facă  confortabil pentru micuţii ei. Când vine timpul ca ei să zboare, ea îndepărtează blana din cuib şi acesta devine incomod.

La fel procedează şi Dumnezeu. Uneori, el face viaţa copiilor Săi incomodă, deoarece vrea să-i înveţe ceva nou şi să-i urce la un nivel mai înalt.

Duminică după-amiază, Bill a primit un mesaj de la vechea lui cunoştinţă, Oral Roberts, care locuia în Tulsa. Roberts căzuse şi se rănise la picior, şi dorea ca Bill să meargă să se roage pentru el. Când a ajuns la casa mare şi frumoasă a lui Roberts, Bill l-a găsit stând în pat. Genunchiul îi era atât de umflat încât nu putea fi bandajat. Bill s-a rugat ca Domnul Isus să-l vindece, iar după câteva minute genunchiul a revenit la normal, aşa că Oral Roberts s-a putut da jos din pat şi l-a condus până la uşă.

În timp ce se despărţeau, Oral Roberts l-a întrebat:

„Ai văzut clădirea noului meu sediu?”

„Nu, frate Roberts. Voi trece să-l văd mâine după ce îl voi vizita pe Tommy Osborn.”

„Bine. Vei fi impresionat. Să nu uiţi că au avut un rol important şi ridicarea organizaţiei mele; tu   m-ai inspirat când am fost tânăr şi aşa mi-am început slujba.”

Luni, Bill a vizitat sediul organizaţiei misionare a lui Tommy Osborn, şi a vorbit în timpul orei de religie în care personalul de la birou se întâlneau şi se rugau înainte de a-şi începe îndatoririle zilnice. După aceea, Tommy Osborn l-a însoţit într-un tur al clădirii. Pe un perete al biroului lui Osborn se afla o hartă a globului pământesc şi sute de pioneze colorate indicau locurile unde Osborn a susţinut misionari creştini. El a spus:

„Frate Branham, eu sunt unul din elevii tăi, pentru că tu m-ai trimis să fac aceasta.” După ce a spus aceste cuvinte, i-a intins lui Bill  drept amintire: o statueta care înfăţişa un băştinaş african  ţinand în gură un băţ. „Gândeşte-te câte mii de oameni a  eliberat Dumnezeu de aceste lucruri!”

De acolo,  Bill a mers la Oral Roberts să viziteze noua sa clădire. Aceasta cuprindea aproape un bloc şi costase milioane si milioane de dolari. Domnul Fisher l-a condus într-un tur al clădirii: Ei au intrat prin nişte uşi de sticlă într-un hol cu marmură de import, iar interiorul era decorat cu oglinzi şi cu lucrări de artă. A văzut şi studioul din care Roberts îşi transmitea emisiunile radio şi Tv, tipografia în care tipărea ziarul său lunar intitulat „Apele vindecarii”, o mulţime de birouri pline de directori, contabili, secretare şi funcţionari care se ocupau de corespondenţă. Când au terminat turul şi a vrut să iasă afară, un poliţist l-a avertizat:

„Domnule Branham, cred că va fi greu să ieşiţi de aici, pentru că sunt vreo 50 de oameni care te aşteaptă la uşa de la intrare.”

„Nu mai este altă ieşire?”

„Ba da”, a răspuns domnul Fisher. „Întoarce-te pe acest coridor până ajungi la o uşă pe care scrie: „Ieşire”. Aceea dă în parcarea angajaţilor. Dacă îmi dai cheile de la maşină, ţi-o aduc acolo.”

Urmând instrucţiunile primite, Bill a ajuns curând afară.  A admirat arhitectura exterioară şi i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru tot ce a putut realiza acest bărbat.  Se gândea cu plăcere că odată l-a inspirat pe Oral Roberts.

Apoi gândurile lui au zburat în altă parte. Peste cinci zile avea să împlinească 51 de ani. Începând cu anul 1933, el a predicat în faţa a milioane de oameni din întreaga lume, a văzut mii de viziuni, s-a rugat pentru sute de mii de oameni şi a fost martor la sute de mii de vindecări şi minuni. Ce mai putea arăta pe pământ? Dacă ar fi comparat realizările lui Oral Roberts şi Tommy Osborn cu ale lui, cei doi tineri îl eclipsau pe învăţătorul lor. I-ar fi fost ruşine să le arate biroul lui: o rulotă veche, unde un secretar răspundea la scrisori cu o maşină de scris de mâna a doua. Iar în ce priveşte aspectul financiar, Bill avea mai puţin de 150 de dolari în cont.

„Doamne Dumnezeule”, s-a gândit el trist, „cred că nu ai încredere să laşi pe mâna mea atâţia bani şi responsabilităţile pe care le au fraţii aceştia.”

Chiar în clipa aceea, el a auzit un Glas care îi spunea cât se poate de clar: „Eu sunt de partea ta!” Melancolia şi tristeţea  au dispărut imediat, fiind înlocuite de pace şi bucurie. „Îţi mulţumesc, Doamne. Sunt atât de bucuros că Te am de partea mea.”

Domnul Fisher a apărut curând cu maşina după colţul clădirii.

Bill se gândea: „La sfârşitul drumului meu, după ce voi predica ultima predică şi mă voi ruga pentru ultima dată, poate Dumnezeu îmi va da şi mie o mică părticică din El, Acolo, pe partea cealaltă.”

Acesta era cel mai măreţ gând pe care îl putea avea.

De acolo, Bill a plecat acasă gândindu-se la cele trei meetinguri care erau programate în Kentucky pentru următoarele zece zile. Când trei dintre prietenii săi din Kentucky, l-au rugat să predice câte o seară în oraşele lor, Bill a simţit  o cercetare adâncă în inima lui, ca şi cum Duhul Sfânt i-ar fi spus: „Nu!” , dar el a spus „Da!” aşa că cei trei bărbaţi s-au grăbit să închirieze cele mai încăpătoare clădiri şi au pus afişe peste tot.

Din nefericire, Bill a luat de la Tulsa un virus care i-a afectat sinusurile şi gâtul. A doua zi, febra a crescut la 40oC şi a făcut o formă de laringită atât de gravă încât timp de nouă zile a putut vorbi numai în şoaptă. El s-a rugat sincer Domnului să-l vindece ca să-şi poată ţine promisiunea făcută prietenilor săi, dar zilele programate pentru meetingurile din Kentucky au trecut, şi febra îl ţinea încă la pat.

Luni 11 aprilie 1960, a încercat să se ridice, dar s-a simţit atât de rău încât s-a lăsat repede pe pat. Meda i-a adus un pahar cu suc de portocale şi o felie de pâine cu unt, iar Bill a rugat-o să stea puţin lângă el. Când s-a aşezat, i-a zis:

„Meda, mă întreb ce poate fi? De ce mă ţine Domnul în pat în timp ce sunt programate aceste meetinguri? Uneori mă întreb dacă chiar m-a chemat.”

„Bill, nu ţi-e ruşine de tine?” l-a mustrat cu blândeţe Meda. „Dumnezeu ştie ce face cu tine. Stai liniştit şi mănâncă-ţi dejunul. Mă întorc imediat să-ţi aduc nişte haine curate.”

Imediat ce a ieşit Meda, camera a dispărut şi Bill părea că stă într-o parcare de lângă clădirea cu armament. Din cer a venit o rază de lumină care a lovit armamentul şi l-a împrăştiat în bucăţele. După aceea, pe paleţii de transportat arme, s-au urcat un bărbat şi trei femei. Bărbatul a ridicat două bucăţi de placaj, le-a unit împreună şi a spus:

„Frate Branham, te vom ajuta să reconstruieşti aceasta. Dacă vei ţine bucăţile acestea împreună, le voi lipi.”

„Bine”, a spus Bill luând cele două bucăţi de placaj şi mişcându-le una pe lângă cealaltă.

„Nu face aceasta!” a poruncit Îngerul. Bill a aruncat imediat placajele, iar Îngerul a continuat:

„Ei sunt chiar acum pe drum să reprogrameze meetingurile din Kentucky, deoarece cred că Îl au pe „Aşa vorbeşte Domnului”, dar se înşeală. Să nu o faci!”

Viziunea l-a părăsit, iar cam după o jumătate de oră, a trecut pe la el, Fred Sothmann, ca să vadă cum se simte. Vorbind doar în şoaptă din pricina răguşelii, Bill i-a povestit viziunea pe care tocmai o văzuse. În timp ce vorbeau încă despre aceasta, a intrat Meda şi a zis:

„Bill, ai nişte vizitatori din Kentucky.”

„Sunt trei femei şi un bărbat, aşa-i?”

„Da.”

„Şi au spus că au „Aşa vorbeşte Domnul” pentru mine, aşa-i?”

„Da, aşa au spus.”

Bill i-a făcut semn lui Fred să vină mai aproape de el şi i-a spus încet:

„Frate Fred, du-te şi spune-le că nu pot s-o fac. Ei sunt oameni sinceri, dar cu toate acestea se înşeală.”

După ce vizitatorii au plecat, Bill s-a întrebat din nou:

„Oare de ce se întâmplă toate acestea? De ce nu pot să vorbesc? De ce nu pot să predic pentru prietenii mei? Dumnezeu a spus că va schimba slujba mea, dar nu ştiu ce să fac mai departe. Dacă fac o greşeală? Moise a greşit când a lovit stânca în loc să-i vorbească. (Numeri 20.1-12). Şi Elisei a greşit când i-a blestemat pe copiii care au râs de el pentru că era pleşuv (2 Împăraţi 2.23-24). Nu vreau să merg pe presupuneri şi să fac aceleaşi greşeli ca ei.”

Meda i-a adus încă un pahar cu suc de portocale şi l-a pus pe raftul de lângă patul lui. În timp ce o privea cum iese, Bill a observat pe perete o licărire luminoasă. Întorcându-şi capul să vadă ce era, a văzut cum peretele se dizolvă şi devine transparent. Curând a văzut o Biblie uriaşă care atârna pe cer. Ea acoperea soarele şi din cauza aceasta razele lui radiau din spatele ei în toate direcţiile. Din Biblia aceea a ieşit o cruce aurie, iar din cruce a ieşit Domnul Isus. El a păşit din cer prin perete şi a stat în aer deasupra patului lui Bill.

Lumina din Biblia aceea cerească, lumina faţa lui Isus şi arunca umbra Lui în cameră. Faţa aceea întruchipa toate caracteristicile bune în plinătate: dragoste şi compasiune, cunoştinţă şi înţelepciune, pace şi dreptate, autoritate şi putere; faţa Domnului le radia pe toate acestea şi multe altele. Nici un artist nu a reuşit să surprindă vreodată pe pânză adâncimea trăsăturilor Lui, însă cea mai apropiată operă pe care Bill o văzuse a fost a lui Heinrich Hofmann: „Hristos la 33 de ani.”

Bill a văzut de două ori faţa lui Isus Hristos în viziuni şi a văzut caracterul Lui de câte ori a citit Biblia…dar să-L vadă în dormitorul lui era copleşitor.

El i-a spus: „Aştepţi să-ţi fie confirmată noua slujbă, dar Eu am confirmat-o deja. Trebuie doar s-o accepţi!”

În clipa aceea, Bill a înţeles totul. Cât de des le spusese el oamenilor: „Isus te-a salvat deja şi te-a vindecat când a murit pe cruce, dar nu-ţi foloseşte la nimic până nu accepţi aceasta.” Acelaşi principiu era aplicat şi pentru noua lui slujbă.

Biblia spune că fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Poate Bill nu a înţeles ceea ce a vrut Dumnezeu de la el, dar a înţeles că trebuie să facă încă un pas în credinţă, încrezându-se în Dumnezeu că îi va arăta următorul pas când va veni timpul.

Isus a adăugat: „Tu umbli cu prea mulţi oameni. Ca să vorbeşti cu mine, va trebui să umbli singur.”

Acum înţelegea şi afirmaţia aceasta. El ţinea încă cont prea mult de sugestiile oamenilor care îl făceau să devină tot mai confuz când încerca să asculte de Duhul Sfânt. Noua slujbă era chiar în faţa lui: tragerea a treia era aproape. Era timpul să lase deoparte opiniile celorlalţi şi să asculte de vocea liniştită a Duhului Sfânt care îl călăuzea. Aceasta era lecţia pe care voia să i-o dea Dumnezeu prin cele trei întâlniri anulate din Kentucky.

În timp ce dispărea viziunea, Bill a zis: „Amin, Doamne!” Cuvintele i-au ieşit pline de hotărâre de pe buze. Simţea că gâtul îi era bine acum: sinusurile i  s-au uscat şi febra a dispărut.  A sărit bucuros din pat şi a strigat: „Meda!” Ea a alergat în dormitor şi   i-a zis bucuroasă:

„Bill, ţi-a revenit vocea!”

„Mai mult decât atât, mi-am recăpătat şi puterea. Domnul m-a vindecat.”

Două săptămâni mai târziu, sâmbătă 7 mai 1960, William Branham a visat că Iosif tuşea. S-a dus repede, l-a ridicat pe micuţul de cinci ani în braţe şi l-a strâns la piept. Copilul ardea din cauza febrei. Bill s-a trezit speriat, iar inima îi bătea ca un ceas deşteptător. A răsuflat însă uşurat când a înţeles că fusese doar un vis. S-a întrebat totuşi dacă acel vis avea vreo însemnătate şi dacă nu cumva Iosif se va îmbolnăvi.

În timp ce se gândea la ce visase, a privit pe fereastra dormitorului său. Era încă întuneric, dar se întrezărea puţin afară. Era o dimineaţă tipică pentru Indiana: înnourată, rece şi cu vânt. În depărtare se auzea lătratul unui câine, dar trecerea unui camion  l-a acoperit pentru o clipă.

Voia să se ridice când a observat o umbră maro care se mişca pe podeaua camerei lui. Nu era umbra nici unui obiect care s-ar fi aflat în lumină, deci nu avea cum să existe. Totuşi era acolo şi parcă semăna cu el. Apoi a observat o umbră albă care trecea pe lângă umbra maro şi care îi amintea de Domnul Isus.

Bill s-a uitat să vadă dacă soţia lui era trează ca să-i poată arăta ce vedea el, dar Meda dormea încă. Apoi s-a gândit: „Îmi pare rău, Doamne, dar aşa a fost întreaga mea viaţă. Dacă am făcut ceva bun, a fost nevoie să fiu împins tot timpul de Tine. O, dacă m-ai putea călăuzi!”

În clipa aceea, i s-a părut că umbra albă păşeşte în faţa celei maro şi o ia de mână ca şi cum ar conduce-o. Capul umbrei albe s-a întors spre pat şi pentru un moment s-a solidificat. În timp ce viziunea dispărea, Bill a apucat să vadă cel mai frumos chip pe care îl văzuse vreodată la un bărbat.

În dimineaţa următoare, pe 8 mai 1960, Bill a visat că era undeva în Vest. Pământul din jurul lui era uscat şi plin de tufişuri şi ierburi specifice deşertului. În acel vis, el şi soţia lui mergeau acasă de la pescuit. Bill avea undiţa într-o mână şi un fir pentru păstrăvi în cealaltă.  El s-a oprit la poarta deschisă a unui gard de sârmă: „Cerul este atât de senin aici în vest”, a spus el. „Nu arată ca cel din Jeffersonville. Meda, trebuia să ne fi mutat de multă vreme aici!”

„Da, Bill, ar fi trebuit s-o facem de dragul copiilor.”

Apoi s-a trezit. Era ora 7.00. „Am visat aşa târziu”, s-a gândit el. „Oare de ce?” S-a ridicat într-un cot şi a privit spre soţia sa: „Eşti trează, dragă?” dar ea nu s-a mişcat. Bill s-a lăsat înapoi pe spate, şi-a pus mâinile sub cap şi s-a gândit:

„Mă bucur că nu trebuie să predic în dimineaţa aceasta. Voi sta şi-l voi asculta pe fratele Neville.”

Gândurile i s-au îndreptat din nou spre visul lui. Fusese atât de minunat, încât acum se gândea ce avea să urmeze în viaţa lui. Cum ar fi dacă ar muri? Ştia că va intra instantaneu în teofania lui, dar nu era sigur cum este acel trup ceresc. Va avea vreo formă? Ştia că va avea un trup material când Isus Se va întoarce să Îşi aşeze Împărăţia de o mie de ani, dar dacă avea să moară înainte de a doua venire a lui Hristos? Cum va  fi în timp ce va aştepta? Va fi un duh sau un nor care pluteşte fără să poată vorbi cu prietenii lui sau să dea mâna cu ei? Acest lucru nu suna prea atractiv.

„Sper să nu trebuiască să trec prin aceasta!” se gândea el. „Mai bine să rămân om până la răpire. Oare cât timp mi-a mai rămas? Am deja 51 de ani; şi mai mult decât jumătate din timpul meu pe pământ s-a dus. Tata a murit la 52 de ani, dar nu am garanţia că voi trăi mai mult decât a trăit el. Desigur, el a băut până a murit. Înseamnă că dacă vreau să fac ceva pentru Dumnezeu, ar trebui să mă grăbesc.”

Dintr-un loc nedefinit, o Voce a spus: „Tocmai ai început s-o faci. Intră şi luptă!” Bill şi-a scuturat capul gândindu-se: „Poate este numai imaginaţia mea.”

Dar Glasul acela a vorbit din nou: „Intră în luptă şi du-te mai departe!”

„Poate eu am spus aceste cuvinte”, şi-a zis Bill. Şi-a pus mâna la gură ca să fie sigur că nu i se mişcă buzele. Dar Glasul a vorbit pentru a treia oară şi a spus: „Răsplătirea ta vine. Continuă să lupţi! Dacă ai şti ce se află la capătul drumului…”

Curând Bill a auzit cântecul suav al unui cor care cânta o cântare veche:

„Mi-e dor de acasă şi sunt trist

Căci vreau să-L văd pe Isus.

Aş vrea să ascult sunetul armonios

al acelor clopote

Asta mi-ar lumina cărarea

Şi va spulbera toată teama.

Doamne, lasă-mă să privesc după perdeaua timpului!”

Apoi, Vocea l-a întrebat:

„Ai vrea să priveşti dincolo de perdeaua timpului?”

„Asta m-ar ajuta foarte mult!” a răspuns Bill.

Ceea ce s-a întâmplat după aceea, nu a mai putut explica. Într-o clipă s-a văzut întins pe patul lui, iar în clipa următoare se afla pe un deal şi privea peste o câmpie cu iarbă grasă. Mii de oameni alergau spre el cu braţele deschise şi îi ziceau:

„Scumpul nostru frate!”

Bill a spus că erau câteva mii de oameni, dar puteau fi şi milioane. Toţi alergau spre el din toate părţile şi aveau în jur de 20 de ani: femei şi bărbaţi în floarea vârstei, cu ochii strălucind ca stelele şi dinţii lucitori ca perlele. Toţi erau cu picioarele goale şi cu haine albe care fluturau la fiecare pas. Bărbaţii aveau părul până la umeri, iar femeile îl aveau lăsat liber şi era până la talie.

Dacă aceasta era o viziune, era diferită de toate viziunile pe care le avusese până atunci. Putea simţi iarba moale sub picioarele goale şi o briză blândă îi mângâia faţa. Cel mai ciudat lucru era că îşi vedea propriul trup întins pe pat lângă soţia sa, iar ochii îi erau închişi ca şi cum ar fi dormit sau… murit. Cât de ciudat era să se uite la el însuşi în pat, şi în acelaşi timp să se vadă împreună cu alţi oameni care îl priveau. Trupul de pe pat era vechi de o jumătate de secol, avea fruntea pleşuvă şi ce a mai rămas din păr era cărunt, iar pielea era încreţită. Piele? S-a uitat la mâinile lui. Aici pielea arăta moale şi întinsă. Şi-a dus mâna la frunte şi şi-a trecut-o printr-un păr des şi creţ.

„Nu mai înţeleg nimic”, şi-a zis el. „Poate am avut un atac de cord şi am murit… Dar cine sunt oamenii aceştia care aleargă spre mine?”

Glasul acela i-a răspuns: „Nu-ţi aminteşti că în Biblie este scris că prorocii erau adăugaţi la poporul lor?”  (Geneza 25.8; 35.29).

„Ba da, îmi amintesc aceasta, dar desigur, nu sunt atâţia Branham.”

„Aceştia nu sunt Branham, ci sunt oamenii care s-au întors la Domnul prin tine.”

Prima care a ajuns la el a fost o tânără frumoasă. Ea şi-a pus braţele pe umerii lui şi i-a zis plină de bucurie: „O, scumpul nostru frate!”

Îmbrăţişarea ei era puternică, dar nu a simţit ceea ce simţea când îl îmbrăţişa soţia sa pe pământ. Bill a privit-o atent pe tânără. Era una din cele mai frumoase femei pe care le văzuse vreodată, dar nu-şi putea aminti s-o mai fi întâlnit cândva. Era greu să ţi-o imaginezi o tânără ridată. Nu-i de mirare că era atât de încântată să-l vadă.

Deşi pe prima femeie nu o recunoscuse, pe cea de-a doua a recunoscut-o uşor. Era Hope, prima lui soţie. Era la fel de luminoasă ca în ziua când s-a căsătorit cu ea. Când l-a îmbrăţişat, Hope nu i-a spus: „Scumpul meu soţ!” ci a strigat: „Scumpul meu frate!” Apoi s-a întors, a îmbrăţişat-o pe prima femeie şi amândouă şi-au spus: „Scumpa mea soră!”

Bill a simţit cum dragostea din inima lui se întinde cât e Universul. Acolo nu era gelozie; locul acela radia de desăvârşire. Dar era mai mult decât desăvârşit, era sublim. Era… Căuta cuvântul potrivit pentru a descrie totul, dar nu găsea nici unul care să se potrivească. Nici un dicţionar nu putea cuprinde ceea ce era acolo.

„Nu înţeleg aceste lucruri!” a spus Bill, dar Glasul i-a explicat:

„Tu ai predicat şi ai spus că este Duhul Sfânt. Aceasta este dragostea desăvârşită. Nimeni şi nimic nu poate intra aici fără ea.”

De acum, mulţimea l-a înconjurat din toate părţile, apoi l-au ridicat pe umeri şi l-au dus pe vârful dealului. După ce l-au pus jos, tinerii s-au dat înapoi şi au strigat într-un glas: „Scumpul nostru frate!”

Mulţimea a înconjurat dealul şi a preluat refrenul acela: sute de mii de tineri şi tinere strigau: „Scumpul nostru frate!”

Bill a ridicat o mână ca să liniştească mulţimea entuziasmată, iar când l-au putut auzi, a spus

„Eu nu ar trebui să fiu aici, pentru că nu sunt deloc special.” Dar Glasul i-a spus:

„Tu ai fost chemat să fii un conducător!” Iar mulţimea a strigat într-un glas:

„Dacă nu ai fi propovăduit Evanghelia noi nu am fi aici!”

„Unde este acest „aici”? Unde mă aflu?” a întrebat Bill.

Şi Glasul i-a răspuns: „Acesta este locul pe care Scriptura îl numeşte „locul de sub altar”.

„Dacă am trecut dincolo de perdeaua timpului, aş vrea să-L văd pe Isus.”

„El este puţin mai sus. Poporul tău aşteaptă aici ca Isus să vină din nou, iar când se va întâmpla aceasta, El va veni mai întâi la tine. Apoi, tu şi poporul tău veţi fi judecaţi după Evanghelia pe care ai predicat-o.”

„Fiecare conducător va trebui să vină la această judecată? Şi Pavel?”

‚Da.”

„Atunci este în ordine pentru că eu am predicat ceea ce a propovăduit Pavel. Dacă el a botezat în Numele Domnului Isus Hristos, şi eu am botezat aşa. Dacă a predicat despre botezul cu Duhul Sfânt, şi eu am predicat aceasta. Orice a predicat Pavel am predicat şi eu.”

„Pe aceasta ne odihnim noi!” a strigat mulţimea. „Noi suntem încredinţaţi  de această Asigurare. Tu ni-L vei prezenţa pe Isus Hristos, Mântuitorul nostru, iar după aceea vom merge înapoi pe Pământ să trăim veşnic.”

Chiar atunci Bill a simţi că îl trage ceva, iar când s-a întors a văzut calul pe care-l călărise în copilărie. „Prince, ştiam că vei fi aici!” Prince şi-a pus botul pe umărul lui şi a nechezat. Apoi Bill a simţit că cineva îi linge mâna. Privind în jos l-a văzut pe Fritz, dragul lui prieten din copilărie. Mângâindu-l, Bill i-a zis: „Fritz, ştiam că şi tu vei fi aici!”

Glasul i-a zis: „Dumnezeu ţi i-a dat pe toţi aceia pe care i-ai iubit şi care te-au iubit.”

Tabloul din jurul lui s-a evaporat şi a apărut dormitorul lui.

„Trebuie să mă întorc înapoi în trupul acela bătrân?”

„Da, tu trebuie să continui lupta.”

Următoarea răsuflare l-a găsit în trupul său îmbătrânit, dar acum totul era diferit. În inima lui se schimbase ceva: frica de moarte dispăruse total, deoarece acum înţelegea ce a vrut să spună Pavel prin cuvintele: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică.” (2 Corinteni 5.1).

S-a ridicat şi s-a aşezat pe marginea patului

„Te-ai trezit, Meda?” a întrebat el, dar soţia lui nu i-a răspuns nimic. Atunci a îngenuncheat lângă pat şi a început să se roage:

„Dumnezeule scump, ajută-mă să nu fac niciodată compromis cu Cuvântul Tău, căci vreau   să-L predic exact ca Pavel. Nu-mi pasă ce necazuri vor veni sau ce face altcineva, eu vreau să stau pe Cuvântul Tău şi să rămân în acel loc.”

În următoarea duminică dimineaţa, după ce a povestit bisericii experienţa sa, Bill a spus:

„Imaginaţi-vă undeva în spaţiu, un bloc de dragoste desăvârşită, cu aria de o sută de miliarde de mile pătrate. Apoi imaginaţi-vă că se îngustează cu fiecare pas care se apropie de pământ, până atinge punctul în care suntem noi. Acel punct este dragostea pe care o simţim acum şi este numai o umbră a ceea ce este acolo.

O, scumpii mei prieteni, dragii Evangheliei, copiii mei născuţi pentru Dumnezeu, ascultaţi-l pe păstorul vostru. Aş vrea să găsesc o cale să vă pot explica aceasta, dar nu am cuvinte. În spatele acestei ultime răsuflări este cel mai glorios lucru. Fraţilor, orice veţi face, nu rataţi aceasta! Lăsaţi deoparte orice altceva până când aveţi dragostea desăvârşită. Ajungeţi în punctul în care puteţi iubi pe oricine, chiar şi pe vrăjmaşii voştri.

Această vizită m-a schimbat total. Nu mai pot să fiu acelaşi frate Branham de până acum. Chiar dacă avionul se zdruncină sau este trăsnit, dacă cineva îndreaptă arma asupra mea sau orice altceva s-ar întâmpla, pentru mine nu mai contează. Prin harul lui Dumnezeu, eu voi continua lupta. Voi predica Evanghelia oricui voi putea şi îi voi îndemna pe toţi să-L accepte pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor, astfel încât să poată intra în locul acela minunat de Acolo.”

33 thoughts on “Capitolul 81: După perdeaua timpului (1960)

  1. Pingback: supranaturalul « supranatural

  2. Gusti

    Este deosebit;epoca ,,Filadelfia,, era epoca iubirii fratesti-dragostea desavirsita este turnata in inima celor ce primesc Cuvintuldescoperit prin slujba ingerului bisericii ,,Laudicea,,si care va fi pecetluit cu plinatatea Duhului Sfint fagaduit;Cuvintul restituit care este Adevarul vesnic valabil al Scripturii va face deplina curatire si eliberare sub singele Mielului si va permite revarsarea si umplerea cu iubirea Lui desavirsita;apoi vom fi luati dupa perdeaua timpului!

    Răspunde
  3. mioara

    Am citit aproape toate predicile fratelui Branham,dar si cartile traduse de dumneavoastra.Astept cu nerabdare cartea a VI-a .DOMNUL SA TE BINECUVANTEZE.

    Răspunde
  4. Gusti

    Salutari tuturor ce citesc aceasta biografie si sint miscati decredinciosia lui Dumnezeu,cu care implineste fagaduintele Sale; El a trimis slujitorul Sau, ca prin mesajul dat lui, sa cheme Miresa Lui afara din tot ce nu este in conformitate cu Biblia Lui, si sa o pregateasca pentru revenirea Mirelui ceresc; doresc sa -i cunosc maibine pe aceia care au aceasta asteptare conforma cu Cuvintul Lui.

    Răspunde
  5. alex

    Am auzit ca are autorul probleme, pentru editarea ultimei cartii, la subiectul NORUL SUPRANATURAL din 1963…caci din urmatoarele marturii ale oamenilor de stiinta subiectul Norul nu mai era atat de misterios ca si cel precedent cand inca nu se facusera studii mai largi asupra acestuia. Sper ca a fost reala faza aia cu Norul…ca altfel se strica atata frumusete de lucrare…si ar fi pacat…ca om doresc sa fi fost reala…ca si crestin doresc sa fie adevarul spus pana la capat.
    Sunt multi urmasi ai fratelui Branham care cred adliteram ca acel Nor aparut in pustiul Arizonei este Isus si multi adora poza si au doctrina Norului…ori Biblia zice ca unii falsi vor veni si vor spune “Hristos este aici, in pustiu, etc”…

    Răspunde
    1. behaitul oilor si Glasul Pastorului

      pe unde mai scot capul din camasa de forta pe care si-au tras-o singuri peste ochi aceia care nu mai suporta sa vada norul supranatural, cautand pentru ei insisi motive de necredinta ?
      Cartea a sasea este publicata de mult timp, probleme au fost doar cu traducerea in romaneste , ( si procurarea acesteia , care s-a facut tarziu , de la http://www.amazon.co.uk/s/ref=nb_sb_ss_i_0_12?url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=supernatural&sprefix=Supernatural%2Cstripbooks%2C164#/ref=nb_sb_noss?url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=supernatural-+the+life+of+William++Branham&rh=n%3A266239%2Ck%3Asupernatural-+the+life+of+William++Branham

      Răspunde
    2. behaitul oilor si Glasul Pastorului

      Cuvantul Hristos inseamna ” UNSUL “, adica Acela INSARCINAT , investit de Dumnezeu ca sa CONDUCA , cu puterea de a da porunci .oricarei fiinte si lucrurilor ,
      Aceasta ungere a fost promisa CELOR CE CRED (Luc.17:6) Daca citim Biblia cu credinta ca acolo este scris numai adevarul, va fi usor de priceput ca pe Dumnezeu nu trebuie sa-l cautam ( lucrarea Lui este vizibila si in natura inconjuratoare si in oamenii care sunt copii ale Lui ) in oarecare loc de pe Terra, fiindca El este invizibil pana la a doua venire , imbracat in trup de slava . El a promis ca ESTE CU NOI , si daca nu percepem , SIMTIM ceea ce ne-a transmis prin cuvintele apostolului Pavel ” Hristos in voi, nadejdea slavei ” nu avem nici o sansa sa intalnim vreodata Persoana lui Dumnezeu

      Răspunde
  6. Gusti

    Salutari tuturor; nu are importanta ce spun oamenii de stiinta nici de astazi nici de ieri nici de maine; norul aparut in 1963 in muntii Arizonei, nu era natural ci SUPRANATURAL; 7ingeri au venit acolo, si al 7-lea a vorbit cu profetul si a dat anuntul deschiderii celor 7 peceti;
    probleme au cei cu tunetele, cu parousia cu doctrina norului,toti care vor ceva deosebit si nu ramin la lucrurile simple si adevarate asa cu le-a spus fratele Branham;
    El a avt chiar o viziune in care oamenii de stiinta ascultau cuvintele lui, si nu pricepeau nimica; mesajul este doar pentru Miresa si ea nu are neclaritati, indoieli, si nu-i trebuie confirmari de la oamenii de stiinta;
    fiti binecuvintati de singurul Domn Isus Hristos.

    Răspunde
  7. nicu

    da bine mai oameni buni dar aceasta biografie nu cuprinde si amanunte despre moartea acestui om din cate stiu eu a murit in 1965 deci in urma cu vreo 47 de ani voi inca nu ati auzit ca a murit ….? sau vreti sa il faceti si nemuritorr…?

    Răspunde
    1. behaitul oilor si Glasul Pastorului

      numai Isus Hristos poate sa faca pe cineva nemuritor ” Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?” (Ioan.11:26) Ai tu, Nicu, O URECHE ca sa AUZI Cuvantul lui Dumnezeu ? ” Isus ti-a zis: “Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. “(Ioan.11:25)

      Răspunde
  8. behaitul oilor si Glasul Pastorului

    Nu stiam ca daca cineva citeste cartea aceasta mai este interesat si de felul cum a murit profetul; lui Dumnezeu . Nicule, daca tu ai fost curios, ai aflat deja, uite ca acuma au ocazia sa afle si aceia mai putin curiosi .
    William Branham a fost omorat intr-un accident pe drumul spre localitatea Amarilo, Texas .pe cand se indrepta spre Jeffersonville,Indiana , cu sotia si trei din copii , venind dinspre Phoenix, Arizona .
    Multi prooroci trinitari ( penticostali) au insinuat ca moartea lui ar fi fost pedeapsa pentru ca a adus dovezi ca invatatura lor este PAGANA . ( da, si eu cred ca sfanta treime este o invatatura pagana imbratisata de TOTI URMASII lui CAIN si pupata cu ardoare pe icoanele din maretele CAVOURI CU CRUCI DE AUR pe varful turlelor din acoperisuri )
    Pe acestia i-as invita sa spuna acelasi lucru despre moartea lui Pavel, a lui Petru , a lui Isaia, , dar mai ales a Domnului Isus , rastignit tocmai de stramosii lor, nascuti in mijlocul ADUNARII LUI DUMNEZEU din timpul acela , cu aceeasi MAHRAMA NERIDICATA comparata cu aceea pe care o purta Moise, cu scopul ” POPORUL SA NU VADA “disparitia stralucirii divine din practicile lor .
    Eu marturisesc si faptul ca nu am vazut si nu am auzit sa mai fi existat vre-un PROFET care sa aiba ( afara de Moise si Domnul ) LUMINA SUPRANATURALA ca insotitoare a CUVANTULUI propovaduit in fata multimilor adunate sa-L asculte , si nici SEMNUL lui MESIA, adica DESCOPERIREA TAINELOR INIMII celui pentru care cerea ajutorul , prin rugaciune facuta in Numele Domnului Isus Hristos , dupa cum cere SCRIPTURA ” sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu. (1Cor.10:31)
    Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal. (Col.3:17)
    William Branham a RESPECTAT fiecare CUVANT DESCOPERIT al DOMNULUI.
    Pe comentatorii impotrivitori, ii provoc sa dovedeasca acelasi lucru pe pozitia lor

    Răspunde
  9. Cozac Calin

    William Marrion Branham, a stat in spartura pt epoca Laodicea. ii multumi-m lui DUMNEZEU pentru Profet, si pt Mesajul Orei.va salut cu pacea DOMNULUI. fratele vostru in Isus Hristos. Cozac Calin. ii multumi-m lui DUMNEZEU pt, Maleahi 4-5,6. Glorieeeee!!!!!!!

    Răspunde
  10. Cozac Calin

    in Isaia 46-10,11.DUMNEZEU ne vorbeste de Profetul generati-ei noastre:William Marrion Branham.Tata ceresc noi nu avem cuvinte sa iti multumi pt harul tau minunat, si pt descoperirea care ne-ai dato.o DUMNEZEULE ce minunat e sa citesc cuvantul tau si, sa nu fiu orbit spiritual. dar ma rog pt ce-i care inca sunt orbiti spiritual ca, DOMNUL ISUS HRISTOS sa ii lumineze. ma gandesc cum ar fi sa le vorbim la niste penticostali sau babtisti, sau martori despre:cele 7 nume ale lui DUMNEZEU. eu cred k, i-ar gadila la urechi cu parere de rau o spun.Iehovah samah=Dumnezeu este prezent. Iehovah Shalom=Dumnezeu este pacea noastra:Iehovah Ra-ah=Dumnezeu este pastorul meu:Iehovah Nisi=Dumnezeu este steagul nostru:Iehovah Zidkenu=Dumnezeu este Neprihanirea noastra:Iehovah Jireh=Dumnezeu poarta de grija:Iehovah Rafa=Dumnezeu care vindeca. ISUS HRISTOS E DUMNEZEUL ADEVARAT, SI VIATA VESNICA.

    Răspunde
  11. Adrian Maris

    Cuvintele lui Dumnezeu au putere de transformare ,doar atunci cand sunt rostite dintr-un vas cu inima curata si sincera ,care traieste fiecare Cuvant rostit de EL !

    Răspunde
  12. Daniela

    Va salut pe toti in Numele pretios al Domnului Isus Hristos ! As vrea sa multumesc Domnului pentru ca a pus pe inima fratelui Ower Jorgenson sa scrie aceasta carte minunata si traducatorului care a tradus-o ! Sunt o crestina si iubes mult Mesajul Orei ! Însa as vrea sa stiu daca Cartea Supranatural a fost tiparita in limba româna si daca se poate gasi in vreo librarie. Mi-ar place s-o cumpar cât de mult m-ar costa(locuiesc in Republica Moldova) Dumnezeu sa binecuvinteze orice crestin care crede si implineste Mesajul vorbit prin Fratele Branham !!! A voastra sora in Hristos – Daniela

    Răspunde
  13. Adrian Maris

    Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.
    Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”Matei 10.41-42

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s